Trei ambasadori ai R. Moldova, rechemaţi din funcţie. Maia Sandu a semnat decretele

 Trei ambasadori ai R. Moldova, rechemaţi din funcţie. Maia Sandu a semnat decretele

Preşedintele Maia Sandu a semnat decretele de rechemare din funcţie a ambasadorului R. Moldova în Federaţia Rusă, Vladimir Golovatiuc, a ambasadorului R. Moldova în Belarus, Victor Sorocean şi a ambasadorului R. Moldova în Israel, Gabriela Moraru. 

Decretele de rechemare din funcţie a Ambasadorului din Israel şi Belarus au fost semnate la 25 august curent, iar decretul privind rechemarea din funcţie a Ambasadorului din Federaţia Rusă a fost semnat astăzi, 1 septembrie. 

Gabriela Moraru este ambasador în Israel din 2015, iar Victor Sorocean – în Belarus, din 2017, tot atunci fiind numit şi reprezentant permanent şi plenipotenţiar al Republicii Moldova pe lângă organele statutare şi alte organe ale Comunităţii Statelor Independente. 

De asemenea, Vladimir Golovatiuc a fost numit ambasador în Federaţia Rusă în luna decembrie 2020. Predecesorul său, Andrei Neguţa, a fost rechemat după cazul anabolizantelor depistate în autoturismul diplomatic care se afla într-o misiune de serviciu pe ruta Moscova – Chişinău – Moscova.

Sursa de informație: http://tvrmoldova.md/ro/politic/doc-trei-ambasadori-ai-r-moldova-rechemati-din-functie-maia-sandu-a-semnat-decretele?fbclid=IwAR0hMl4lUBz9q1AI2aNui3oONfXXh2aK_lAnAwBOzOHAfiSD1Vx5DxyZKRY

 

Notă! Preluarea textelor de pe pagina www.lagazzette.md se realizează în limita maximă de 1600 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.lagazzette.md sunt protejate de Legea cu nr.139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor Lagazzette se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

Related post