Sistemul informațional „Registrul solurilor din Republica Moldova” devine mai accesibil pentru utilizatori

 Sistemul informațional „Registrul solurilor din Republica Moldova” devine mai accesibil pentru utilizatori

Potrivit Direcţiei comunicare și protocol a Executivului, proiectul prevede unele modificări tehnice care țin de datele ce urmează a fi introduse în sistemul respectiv. Producătorii agricoli și reprezentanții mediului de afaceri vor avea posibilitatea să vizualizeze și să analizeze mai rapid datele despre starea și calitatea terenurilor pentru a lua decizii corecte referitor la investițiile în agricultură sau de acordare a creditelor. Până în prezent, documentul permite obținerea informațiilor geospațiale și textuale privind profilul, bonitatea, codul și denumirea solului. Sistemul informațional va putea fi utilizat și de autoritățile publice centrale și locale pentru a evidenția terenurile agricole degradate, care pot fi folosite pentru elaborarea măsurilor de stopare a procesului de degradare și gestionare mai eficientă a solului.  Totodată, datele din sistem vor putea fi folosite la calcularea corectă a impozitului funciar. De asemenea, în scopul elaborării politicilor și cercetărilor în domeniu, privind sporirea calității și diminuarea proceselor de degradare a solului, se va efectua monitorizarea sistemică a parametrilor ce țin de calitatea solului.

Sistemul informațional „Registrul solurilor Republicii Moldova” poate fi accesat aici: http://soluri.ipot.md

Sursa de informație: https://www.moldpres.md/news/2022/01/26/22000568  

 

Notă! Preluarea textelor de pe pagina www.lagazzette.md se realizează în limita maximă de 1600 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.lagazzette.md sunt protejate de Legea cu nr.139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor Lagazzette se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

Related post