Peste 70% din conexiunile de Internet mobil sunt prin tehnologia 4G

 Peste 70% din conexiunile de Internet mobil sunt prin tehnologia 4G

Potrivit datelor statistice privind evoluția pieței serviciilor de acces la Internet mobil în trimestrul II al anului 2021, prelucrate de Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI), numărul total al utilizatorilor care au accesat Internetul mobil prin rețele 4G a crescut, comparativ cu sfârșitul anului 2020, cu circa 181,8 mii (+11%) și a alcătuit peste 1,8 mil., având o pondere de peste 70% din totalul utilizatorilor serviciilor de Internet mobil în bandă largă.

Numărul total al utilizatorilor de Internet mobil în bandă largă s-a majorat, în perioada de raport, cu 153,4 mii (+6,5%) și a însumat peste 2,5 mil., în timp ce numărul utilizatorilor de Internet mobil dedicat a scăzut cu circa 19 mii (-9,8%) și au totalizat 175,5 mii. Urmare a acestei evoluții, rata de penetrare a serviciilor de acces la Internet mobil în bandă largă, raportată la 100 de locuitori, a sporit cu 7,4 puncte procentuale și a ajuns la 97,2%.

Datele prezentate ANRCETI, de către furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii mobile (Orange Moldova, Moldcell şi Moldtelecom – Unite) arată că în perioada de raportare volumul total al traficului de Internet mobil s-a majorat, comparativ cu perioada similară a anului trecut, cu 35,3% și a totalizat 48 mil. GB, traficul generat de utilizatorii de Internet mobil prin smartphone a crescut cu 71,2% și a însumat circa 32 mil. GB, iar traficul generat de cei care au utilizat accesul dedicat la Internet mobil a scăzut cu 4,6% și a totalizat peste 16 mil. GB. Un utilizator care a accesat Internetul mobil de pe smartphone a generat în medie un trafic lunar (AUPU) de 4,7 GB, iar un utilizator care a folosit accesul dedicat la Internet mobil – un AUPU de 29,9 GB.

Potrivit acelorași date, volumul total al veniturilor obținute de furnizori din vânzarea serviciilor de Internet mobil a crescut, comparativ cu perioada similară a anului trecut, cu 9,7% și a alcătuit 314,5 mil. lei, iar veniturile realizate din vânzarea serviciilor de Internet mobil dedicat au scăzut cu 13,1% și au alcătuit 50,3 mil. lei. Urmare a acestei evoluții, venitul mediu lunar per utilizator (ARPU) de Internet mobil de pe smartphone s-a majorat cu 0,7% și a alcătuit 38,7 lei, iar ARPU de Internet mobil dedicat a crescut cu 5,7% și a alcătuit 93,6 lei.

La sfârșitul perioadei de raportare, furnizorii de servicii de acces la Internet mobil deţineau, în funcţie de venituri, următoarele cote de piaţă: Orange Moldova – 60%, Moldcell – 33% şi Moldtelecom – 7 %.

Sursa de informare: https://www.anrceti.md/news_200921

 

Notă! Preluarea textelor de pe pagina www.lagazzette.md se realizează în limita maximă de 1600 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.lagazzette.md sunt protejate de Legea cu nr.139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor Lagazzette se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

Related post