Mai multe instituţii de învăţământ vor primi în dar câte o livadă de alun

 Mai multe instituţii de învăţământ vor primi în dar câte o livadă de alun

Câteva instituţii de învăţământ din ţara noastră vor primi în dar câte o livadă de alun în urma unui concurs desfăşurat în perioada 1-10 noiembrie de compania „Euroalun” din Chişinău, membră a Asociaţiei MOVCA. Concursul este organizat pentru al patrulea an consecutiv, iar la această ediţie câştigătorii vor fi selectaţi în funcţie de numărul de comentarii adăugate de studenţi, elevi, profesori sau alţi reprezentanţi ai instituţiei de învăţământ la postarea despre concurs de pe pagina de Facebook Euroalun – Alune Moldova. Acţiunea face parte din proiectul „O livadă în dar” şi are scopul de a educa generaţiile în creştere în spiritul unui mediu sănătos și al unei alimentații sănătoase. Or, alunele sunt bogate în antioxidanți, proteine, vitamine, fibre, minerale, sunt bune pentru inimă, reduc inflamaţia, îmbunătățesc sănătatea tractului digestiv și funcțiile creierului. În cadrul proiectului, elevii claselor gimnaziale și de liceu împreună cu profesorii lor sunt antrenaţi în activități în aer liber de înverzire a plaiului prin plantarea şi îngrijirea livezilor de alun. De asemenea, ei beneficiază de o lecție de introducere în agricultura sustenabilă, managementul deșeurilor, tehnicile de plantare a pomilor și arbuștilor, organizată împreună cu experții din Italia ai „Euroalun”. Câştigătorii ediţiilor din anii precedenţi sunt: Liceul Teoretic „Dante Alighieri” din municipiul Chișinău (2018), Liceul Teoretic „Emil Nicula” din satul Mereni, raionul Anenii Noi (2019), Liceul Teoretic „Gheorghe Palade” din satul Puhoi, raionul Ialoveni, precum şi Facultatea de biologie și pedologie a USM, dar şi Gimnaziul Gangura din comuna cu acelaşi nume din raionul Ialoveni (2020). Compania „Euroalun” a fost înființată în anul 2018, cu scopul de a promova cultura alunului în Republica Moldova. Obiectivul companiei este de a contribui la obţinerea unei producţii finite de alun de calitate, inclusiv ecologice, prin comercializarea materialului săditor la pachet cu asistența tehnică și agronomică acordată timp de cinci ani.  În ţara noastră au fost plantaţi până acum peste 250 mii de puieți de alun în sistem ecologic, dar şi convenţional.

Sursa de informație: https://agrobiznes.md/mai-multe-institutii-de-invatamant-vor-primi-in-dar-cate-o-livada-de-alun.html

 

Notă! Preluarea textelor de pe pagina www.lagazzette.md se realizează în limita maximă de 1600 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.lagazzette.md sunt protejate de Legea cu nr.139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor Lagazzette se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

Related post