În R. Moldova a fost lansat un proiect pentru un turism durabil

 În R. Moldova a fost lansat un proiect pentru un turism durabil

„Republica Moldova, de la o destinație turistică emergentă spre o destinație turistică durabilă” – acesta este genericul unui proiect lansat astăzi de Ministerul Culturii, în colaborare cu Proiectul de Competitivitate și Reziliență Rurală (PCRR), finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltarea Internațională (USAID), transmite MOLDPRES.

În cadrul evenimentului de lansare, la care au participat reprezentanți din sectorul privat și partenerii strategici, a fost iniţiat un angajament de sustenabilitate în vederea atingerii obiectivelor stabilite în Programul Național de Dezvoltare a Turismului.

„Moldova și-a dezvoltat propriul brand, „Pomul Vieții”, care ne-a dus la proeminență pe harta lumii, ca una dintre primele zece destinații surprinzătoare, demne de explorat. Se lucrează la noua Strategie pentru dezvoltarea turismului, una care să fie durabilă, iar printre punctele strategice va fi Programul „Casa Părintească”, care să urmărească restaurarea vechilor case sătești în forma lor autentică, valorificate ca unități de cazare, precum și centre de turism rural”, a estimat ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

Oficialul a menționat că Guvernul va susține dezvoltarea domeniului cu politici, reglementări, programe și stimulente pentru ca „hub-urile turistice” să apară, să se dezvolte și să prospere. Dezvoltarea produsului turistic, promovarea Republicii Moldova ca o destinație turistică atractivă pe plan regional și internațional cu patrimoniu unic, vinuri autentice și servicii turistice de calitate, sunt câteva din prioritățile de viitor ale Executivului.

Prin intermediul noului Proiect de Competitivitate și Reziliență Rurală (PCRR), USAID va continua să acorde sprijin pentru a spori și impulsiona oportunitățile de creștere în Moldova, conform agenţiei americane. PCRR şi-a propus să aducă numeroase beneficii comunităților rurale și va contribui la relansarea turismului moldovenesc, care suferă din cauza consecințelor pandemiei de COVID-19, iar în prezent din cauza invaziei ruse în Ucraina.

Sursa de informaţie : https://www.moldpres.md/news/2022/11/24/22008969

 

Notă! Preluarea textelor de pe pagina www.lagazzette.md se realizează în limita maximă de 1600 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.lagazzette.md sunt protejate de Legea cu nr.139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor Lagazzette se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

Related post