Ialoveni cu oameni dornici de dezvoltare a localității. Omul, Primarul – Sergiu Armașu.

 Ialoveni cu oameni dornici de dezvoltare a localității. Omul, Primarul – Sergiu Armașu.

Dezvoltare localităților Republicii Moldova poate avea loc doar prin colaborare și discuții care să miște activitățile și să ofere locuitprilor sprijinul necesar în a oferi o armonie și bună edcuație a generațiilor.

Un exemplu elocvent în acest sens ține de Primarul orașului Ialoveni Sergiu Armașu și viceprimarul Radu Chilaru care au participat la derularea a două programe în municipiul Toplița, România, ce țin de activitatea administrației publice locale, reziliența și incluziunea socială, gestionarea situațiilor de criză în perioada pandemică. Activitatea dată privind schimbul de experiență între cele două localități este planificată în cadrul convenției de înfrățire între Toplița și Ialoveni. Dl Sergiu Armașu a avut o întrevedere cu dl Dumitru Olaru, primarul municipiului Toplița, unde s-a discutat despre inițierea și implementarea unor proiecte comune.

Sursa de informație:

 

Notă! Preluarea textelor de pe pagina www.lagazzette.md se realizează în limita maximă de 1600 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.lagazzette.md sunt protejate de Legea cu nr.139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor Lagazzette se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

Related post

1 Comment

  • Stoper

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.