CEC a constatat imposibilitatea desfășurării turului doi de scrutin la Bălți

Comisia Electorală Centrală (CEC) a luat act de hotărârea Judecătoriei Bălți și decizia Curții de Apel Bălți cu privire la anularea înregistrării concurentului electoral Marina Tauber, desemnat de Partidul Politic “Șor” la funcția de primar în cadrul alegerilor locale noi din municipiul Bălți, relatează MOLDPRES.
În context, membrii CEC au constatat imposibilitatea desfășurării celui de-al doilea tur al alegerilor locale noi pentru funcția de primar cu un singur candidat în circumscripția electorală municipală Bălți, în condițiile în care legislația electorală prevede că turul doi al alegerilor se organizează cu 2 candidaţi.
În lipsa unui scrutin cu doi candidați, membrii Comisiei, întruniți în ședință extraordinară, au fost în situația de a decide suspendarea desfășurarea turului doi, până deciziile instanțelor de fond și apel vor rămâne irevocabile.
Pornind de la decizia adoptată, în această dimineață, de către Comisie, cele 60 de secții de votare din circumscripția electorală municipală Bălți nr. 2 nu se vor deschide la data de 5 decembrie 2021, iar birourile electorale ale secțiilor de votare respective vor returna, dar nu mai târziu de ora 07.00 a zilei de 5 decembrie 2021, Consiliului electoral al circumscripției electorale municipale Bălți nr. 2 toate documentele și materialele electorale, inclusiv buletinele de vot.
Astfel, astăzi, va fi organizat turul doi al alegerilor locale noi pentru funcția de primar doar în 5 localități din țară: satul Opaci (raionul Căușeni), comuna Hârtop (r-nul Cimișlia), orașul Cupcini (r-nul Edineț), satul Bălceana (r-nul Hâncești) și comuna Cneazevca (r-nul Leova).
Sursa de informație: https://www.moldpres.md/news/2021/12/05/21009335
Notă! Preluarea textelor de pe pagina www.lagazzette.md se realizează în limita maximă de 1600 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.lagazzette.md sunt protejate de Legea cu nr.139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor Lagazzette se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.