Sindicaliştii din Republica Moldova au cerut autorităţilor să majoreze salariul minim până la 60% din salariul mediu pe economie sau până la 5940 de lei. Într-o declaraţie adresată Parlamentului, Guvernului şi Patronatelor, Confederaţia Naţională a Sindicatelor menţionează că în perioada pandemiei COVID-19, lucrăRead More
Parlamentul a adoptat, în ședința de astăzi, PROIECTUL de modificare a Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2022 (FAOAM), în lectura a doua. Potrivit documentului, veniturile Fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală constituie, pentru anul curent, peste 12 miliarde de lei, cu 86087,9 mii Read More
Cel mai bine pentru Republica Moldova este să acceseze resurse financiare externe, care sunt de câteva ori mai ieftine decât cele interne, opinie Datoria Republicii Moldova este astăzi de 272,5 miliarde de lei sau 14,8 miliarde de dolari. Cea externă reprezintă 169 de miliarde de lei sau 9,2 miliarde de dolari: Read More
Biroul Naţional de Statistică informează că, prețurile medii de consum în luna martie 2022 comparativ cu luna martie 2021 (în ultimele 12 luni) au crescut cu 22,16%, inclusiv la produse alimentare cu 27,04%, mărfuri nealimentare cu 17,99% și servicii prestate populaţiei cu 21,35% (Tabelul 1). Preţurile medii de Read More
La centrul de plasament de la Sanatoriul Provizoriu de Bază Î.S. „CONSTRUCTORUL” din mun. Chișinău a fost amenajată prima clasă de studii online pentru copii refugiați din Ucraina. În clasă au fost aduse bănci, rechizite școlare și 20 de laptopuri care asigură accesul copiilor la platformele de Read More
Sunt patru probleme majore cu care se confruntă municipiul Chișinău legat de transportul public. Este vorba de politizarea tarifelor, subvenționarea anuală cu sute de milioane de lei din buget, lipsa unui sistem integrat și reducerea numărului de pasageri. Despre aceasta a vorbit Veaceslav Ioniță, expert în Read More
Aliona Mandatii spune că a investit milioane de euro plasînd în gaj toate bunurile familiei, acumînd credite, iar statul nu intervine în a ajuta și susține agricultura, iar întrebarea retorică vine, De ce? “Pentru că am investit pe parcursul a 15 ani în livezi superintensive de mere și Read More
291 de copii din Ucraina au fost înscriși până în prezent în 40 de instituții de învățământ din Capitală, anunță edilul Ion Ceban. Totodată, 21 de copii merg în prezent la grădinițele din Chișinău. Potrivit lui Ceban, sunt încă multe solicitări Read More
Câteva recomandări pentru ședința de astăzi a Consiliului Suprem de Securitate pentru a salva oamenii și economia Reduceți cu 50% TVA la gazele naturale. În această iarnă se iau SUPLIMENTAR (față de iarna trecută) de la consumatori sub formă de TVA la gaze naturale circa 450 Read More
Începând cu data de 9 Martie 2022, Ministerul Afacerilor Interne din Moldova oferă datele privind refugiații din Ucraina nu doar a cetățenilor ucraineni, dar și a cetățenilor din alte state. Acest lucru ne permite să constatăm că până la această dată Moldova a reușit să Read More